Trebuie să încep cronica cărții Trei într-o barcă de Jerome K. Jerome cu un detaliu amuzant. În ciuda faptului că titlu sugerează că sunt trei personaje, trei bărbați într-o barcă, pentru o bună bucată de vreme nu puteam înțelege de ce sunt patru. Reveneam pagini în urmă, număram numele personajelor și tot patru reieșeau. Am zis că probabil e ceva în genul celor Trei mușchetari care de fapt erau patru, dar nu. Cel de-al patrulea personaj nu este nimeni altul decât cățelul, prezentat în același stil caracteristic al umorului britanic, încât el capătă trăsături umane. Doar ca Montmorency oricât lătra și mușca, tot îmi era greu să nu-l consider om. Sigur nu sunt singura care a pățit așa :)).

Acum să revenim la povestea noastră, o poveste simplă: sunt trei bărbați și un câine unde altundeva decât într-o barcă și implicit planificarea excursiei cu barca. Cartea poate fi descrisă simplu: un exemplu clar de umor britanic cu mult sarcasm, situații ridicole discutate în cel mai serios mod cu putință de cei trei gentlemani adevărați ce se considera cele mai bune lucruri care s-au putut ivi în lume. Nimic din cele ce se întâmplă nu reprezintă vina lor, probabil doar barca sau alte elemente din jur conspiră împotriva lor.

Este o lectura scurtă însă în ciuda puținelor pagini, nu este o carte pe care am parcurs-o imediat. Deși recunosc că anumite pasaje m-au amuzat teribil ca de exemplu momentul în care autorul ajunge în librărie, răsfoiește o carte despre patologie și află cu stupoare ca suferă de toate bolile înșiruite acolo mai puțin de apă la genunchi. Iar primul lui gând este să fugă la doctor șă-și ofere corpul în slujba științei, studenții putând învăta astfel mult mai ușor.

Un alt exemplu simpatic și oarecum actual este acesta:

Munca mă fascinează: sunt în stare să stau ceasuri întregi și să mă uit la cei ce robotesc. Mi-e dragă munca și gândul de-a scăpa de ea îmi frânge inima.

Oricât lucru mi s-ar da, niciodată nu mi se pare prea multă. Colecționarea de lucrări aproape că a devenit o pasiune pentru mine – biroul e atât de încărcat, încât n-a mai rămas un locșor gol. Încă puțin și voi fi nevoit să-mi construiesc o aripă nouă la clădire.

Am și o atitudine grijulie față de muncă. Pe unele dintre lucrările pe care le țin acolo de ani de zile, n-o să întâlniți o urmă de deget. Mă mândresc cu aceste lucrări, iar din când în când le șterg de praf. Nu cred să-și mai păstreze cineva lucrările mai bine ca mine!

Dar, deși îmi place munca la nebunie, înțeleg să fiu drept.

Nu cer să mi se dea decât partea ce-mi revine. Din păcate, mi se dă fără ca eu sa cer, cel puțin așa mi se pare și asta mă supără.

Dacă ați citit Trei într-o barcă vă aștept în comentarii cu părerile voastre sau ce pasaje v-au plăcut cel mai mult.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *