Vă povesteam luna aceasta că printre lecturile din Ianuarie se numără și biografia uneia din cele mai mari actrițe, Meryl Streep. M-am ferit mereu de biografii, nefiind un gen care să mă atragă decât cu mici excepții. Când Oana mi-a recomandat prima dată biografia lui Andre Agassi, am mers pe încredere și nu regret, Open intrând rapid în lista mea de top 10 cele mai bune cărți citite. Când am aflat că a aparut biografia lui Meryl Streep, am știut că musai trebuie să o citesc și iată-ne aici, povestind despre ea.

Meryl Streep este genul de actor pe care l-am apreciat mult mai mult cu cât îmbatrânea. Eleganța ei a devenit ceva emblematic, fiind genul de femeie ce emană putere și devenind ușor un model în rândul multor actrițe în devenire. Nu știu cum reușește dar parcă cu fiecare an ce trece este mai frumoasă, mai demnă.

(Photo by Bertrand Rindoff Petroff/Getty Images)

Biografia, scrisă de Michael Schulman, se axează, exact așa cum menționează în titlu, pe parcursul ei în a deveni Meryl Streep actrița cu 3 Oscaruri și un număr record de nominalizări. Încă de la început, Meryl nu și-a dorit roluri de ingenuă, de femeie slabă sau de frumusețe tipic Hollywoodiană. Acest fapt s-a reflectat încă de la începutul carierei, Meryl Streep alegând mereu roluri provocatoare și chiar și cele simple au căpătat altă putere și importanță sub aripa ei.

”Așa cum se grăbește ea însăși să explice, lucrează mai mult pe baza intuiției decât după vreo tehnică codificată. E adevărat că face parte dintr-o generație crescută cu metoda Stanislavski, care a adoptat ideea că actorul își poate proiecta emoțiile și experiențele personale pe un personaj, dar întotdeauna a tratat cu scepticism solicitările ostile sinelui. Printre altele, este o artistă-colaj, mintea îi este ca un algoritm care poate accesa accente, gesturi, inflexiuni și le poate reasambla sub forma unui personaj. Uneori, nu-și dă seama de la ce sau de la cine a împrumutat ceva până nu revede rezultatul pe ecran.”

 Meryl Streep a reprezentat o surpriză pentru mulți din industra teatrului și a filmului. S-a lovit de uși închise, de regizori ce au subestimat-o sau i-au pus piedici dar a reușit întotdeauna să își demonstreze talentul și că are un viitor strălucit în față chiar dacă au fost destule momente în care nici chiar ea nu mai credea în forțele proprii.

”S-a gândit că, dacă era să joace – să joace cu adevărat, nu să se prostească prin cabane de schi –, trebuia să studieze actoria. S-a informat despre procedura de înscriere la cele mai mari facultăți de actorie din țară, Juilliard și Yale. La Yale, taxa de înscriere era de 15 dolari. La Juilliard era 50 de dolari, mai mult decât făcea ea într-o săptămână. Meryl a trimis facultății o scrisoare îmbibată în indignare didactică – ceva de genul ”Este evident din ce pătură a populației vă vin studenții”.

Mi-aș fi dorit ca această biografie să se axeze mai mult pe ea și evoluția ei însă pagini întregi reliefează evoluția ei prin prisma oamenilor care au făcut parte din viața ei, în special prin influența marilor iubiri. De la iubitul din liceu până la dureroasa despărțire de John Cazale și cicatricile pe care le-a lăsat moartea lui, fiecare din ei au lasat o amprentă pe modul în care simțea personajele.

La fel cum în biografia lui Andre Agassi afli cum acesta s-a înfuriat cumplit în copilărie pe Ilie Năsase, ei bine nici Meryl Streep nu a scăpat fără să se ciocnească de o personalitate din România. Meryl a jucat în producția lui Andrei Șerban, Livada cu vișini unde aceasta urma să joace un rol mic, însă ambiția și îndârjirea ei l-au convins rapid pe Andrei Șerban de talentul ei chiar dacă Meryl  s-a înfuriat adeseori la repetiții:

Și mai frustrante erau exercițiile de improvizație pe care le organiza Șerban la repetiții. Într-unul, i-a pus pe asistenții de regie să citească textul cu voce tare, în timp ce actorii mimau acțiunea. Irene Worth a pus în aplicare tehnicile lui Șerban și, la un moment dat, a imitat o lebădă în atac. Dar Meryl era nerabdătoare. Poate era nemulțumită că juca rolul servitoarei sau poate că jocurile de improvizație îi aminteau de oribilele zile de început de la Yale. Iritarea i-a dat pe dinafară într-un exercițiu, în care a exprimat sentimentele Duniasei, care deja păreau să se fi împletit cu ale ei.

“N-am văzut improvizație mai furioasă decât a lui Meryl când i-a cerut să-și imagineze cum își vedea viața persoana aceasta, servitoarea”, avea să-și aminteasca Mary Beth. “Se târa pe podea, scuipa și horcaia. Fata era foarte furioasă pe Andrei Șerban.”

Este o biografie interesantă prin prisma unei personalități interesante ca cea a lui Meryl Streep iar poveștile despre câștigarea primului Oscar pentru rolul Joannei din Kramer contra Kramer sunt la înălțimea așteptărilor. Mi-aș fi dorit foarte mult să știu mai multe și despre experiențele ulterioare, despre marile roluri și crearea unor filme emblematice dar până atunci ne mulțumim și cu cele câteva detalii din Tot ea…becoming Meryl Streep.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *