Aș fi vrut să scriu că în sfârșit e soare și frumos afară, gata merg să citesc în parc, la aer liber. Dar unde cu toată ploaia asta mohorâtă când tot ce vreau e să stau în pat și să nu scot nasul afară în frig. Totuși, suntem în prima lună de primăvară, așa că trebuie să facem curățenia de primăvară în bibliotecă și să alegem lecturile lunii Martie.

Așadar, pentru că am rămas cumva în urmă cu lista cărților propuse de editura Herg Benet, în luna Martie recuperez cu siguranță unde am șomat mai de voie, de nevoie. Așadar, fără alte scuze și motive, iată ce urmează în aceasta lună:

Fata de la nord de ziuă de Alexandru Voicescu –  Carte este deja în lista celor citite, așa că va beneficia de un review cât de curând. O surpriză plăcuta și o lectură pe măsură. Un profesor universitar din Frața decide să plece într-o călătorie în nordul Europei după moartea soției sale. Printr-o întâmplare cu adevărat bizară, acesta nimerește într-un colegiu de fete ce pare rupt dintr-o altă dimensiune (nu vreau să intru în detalii pentru că aș strica tot farmecul unei noi lecturi).  M-a facut la un moment dat să mă gândesc la suprarealismul lui Gellu Naum, dar într-o formă mult mai accesibilă publicului larg, despre care vom povesti mai multe cât de curând.

Zilele noastre care nu vor mai fi de Cristina Nemerovschi – Am avut plăcuta surpriză să văd că această carte tratează subiectul anxietății și sunt cu atât mai curioasă să descopăr cum  a fost abordat acest subiect sensibil. Cred că aș testa apele la un moment dat să vorbesc despre câteva cărți în care este explicat fenomenul anxietății și unde omul acela stresat pe care tu îl cunoști nu e doar chinuit de un stres cotidian. Într-o lume în care stresul este omniprezent, iar afecțiunile la nivel mental sunt atât de stigmatizate, abia aștept să văd ce mă așteaptă cu această carte.

Noumenoir de Flavius Ardelean – România anului 2085 este împărțită aproape în totalitate în cei care fac literatură și cei care o judecă. În fosta mănăstire de maici, transformată în hotel pentru scriitorii exilați care nu mai pot scrie, „A nus Dei“, fostul scriitor Radu Lenea își duce traiul prin crâșmele de la ultimul etaj, chinuit de insomnie și dependent de droguri distilate din figuri de stil. Pacea îi este tulburată într-o seară în care Lizaveta Markov, una dintre femeile fatale ale hotelului, îi dă în grijă un manuscris secret care poate schimba radical cursul istoriei. Pam pam… am hotărât că vreau să citesc cartea asta dinainte să știu că voi colabora cu editura Herg Bennet, fiind total diferită de ce am mai întâlnit în rândul scriitorilor români contemporani. Vom vedea.

The lost art of being a Lady – A Victorian Self-help Guide for modern woman de Allison Vale și Alison Rattle – Bun. Cei ce mă cunosc deja au sprânceana ridicată când citesc ”self-help”. Recunosc, am o alergie la tot ce înseamnă cărți de dezvoltarepersonală și nu îmi voi împărtăși atât de public părerea, nevrând să supăr cititorii (:D), dar ale mele drage prietene au încercat să îmbine gluma legată de self-help și felul meu de a fi, într-o enciclopedie victoriana. Astfel, voi învăta cum trebuie să mă prezint la curtea regală, cum să îmi găsesc un sponsor (nu este ceea ce credeți, în perioada victoriană fetele erau sponsorizate de doamne cu dare de mână) și cum să fac o reverență corespunzătoare. Nu poți știi niciodata când ai nevoie de astfel de informații, nu?

Așadar, lista voastră de lecturi primăvăratice ce conține? Și mai important, vreuna din cele enumărate vă face cu ochiul?

PS: sper ca cititorul va întelege urma de sarcasm regăsită în rândurile de mai sus. Multumesc și spor la citit 😀

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *