Vă povesteam cu ceva timp în urmă despre magia Londrei (dacă ați ratat primele două povești londoneze le găsiți aici pt prima parte și aici a doua) dar a rămas să vă mai ofer câteva frânturi din excursie. Sunt așa multe de făcut încât o săptămână trece într-o clipită.

În primul rând British Library. Am știut că vreau să ajung acolo no matter what. Auzisem atât de multe despre British Library încât a trebuit să adaug pe lista de „Must See”. O clădire impresionantă, căci doar este considerată una din cele mai mari din lume, dacă nu chiar cea mai mare (conform Wikipedia). Colecțiile British Library conțin nu mai puțin de 14 milioane de cărți! În momentul în care am pășit înăuntru, am dat cu ochii de o „vitrină” uriașă pe mai multe etaje plină de cărți. Un vis :D.

Biblioteca este dotată cu numeroase spații pentru cei ce vin să studieze, cafenea, restaurant, totul îți asigură un confort pentru a putea studia liniștit.

În același timp poți vizita colecția de manuscrise și cărți datând din cele mai vechi perioade. Puteți găsi expuse manuscrise ale lui Shakespeare, Jane Austen, Magna Carta (există o cameră special dedicată acestui act), vechi cărți religioase din diverse culturi, inclusiv o colecție de materiale legate de marii muzicieni ai Angliei inclusiv Beatles.

Mi-aș fi dorit o asemenea bibliotecă unde să pot studia în timpul facultății, undeva unde programul nu este „pentru gravide” așa cum se întâmpla acum câțiva ani în cazul Bibliotecii Naționale din București, închisă în weekend și după ora 17. Acum sunt zile în care este deschisă până la ora 20 și sâmbăta până la 17. Ușor-ușor, începem și noi să ne apropiem de normalitate.

După ce ai vizitat tot ce se putea, nu poți rata magazinul de suveniruri. Nici eu nu m-am putut abține și am plecat cu o mulțime de nimicuri inscripționate cu British Library.

Cărțile din poză sunt achiziționate din aeroport unde aveau o oferta 1+50% din a doua și nu puteam rata o asemenea ofertă…cum să plec fără nici măcar o carte?!

Ca să ajungi la British Library în principiu treci prin King’s Cross Station La St Pancras. Și dacă tot vorbim de cărți, cei care au citit Harry Potter sigur își amintesc de platforma 9 și 3/4 unde așteptau Expresul de Hogwarts. Eh, ghiciți ce! Este acolo! După platforma 9 ajungeți la platforma 9 și 3/4 și puteți face gratuit o poză cu acel cărucior pentru bagaje, jumătate intrat în perete. Întotdeauna vor fi câțiva tineri haioși pregătiți să vă ajute pentru o poză cât mai reușită (aceasta se poate achiziționa din magazinul de suveniruri sau vă lasă să stați în lateral să faceți o poza cu telefonul/aparatul foto personal). Am stat cam o oră la coadă, dar experiența a meritat. Sper să nu se supere familia din poză că i-am imortalizat și eu, dar mi s-au părut mult prea simpatici.

Ar mai fi asa multe de povestit…vizita la Greenwich, plimbarea cu vaporul pe Tamisa, o mie și una de povești, dar timpul nu ne-ar ajunge. Vă recomand cu căldură să vizitați Londra, iar dacă mai aveți și un prieten bun pe acolo (mulțumim, Edy, pentru tot!) atunci chiar nu trebuie ratată. M-am îndrăgostit iremediabil de Londra și abia aștept să revin!

Chiar… ce îmi recomandați să vizitez data viitoare în Londra?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *