Biblioteca mea este într-o continuă expansiune, nu mă pot abține să nu intru într-o librarie și să nu plec cu minim o carte. E greu :)). Problema majoră va deveni în curând lipsa spațiului din rafturi și modul în care mai pot aranja cât mai multe cărți și să nu simt că în curând se vor prăbuși toate peste mine. Dacă aveți idei ingenioase pentru bibliotecă, le primesc cu mare drag. Așadar, în ultima lună am acumulat destule cărți cât să le împărtășesc cu voi într-un book haul.

 

Cititorul – Bernhard Schlink

Voi începe cu Editura Polirom. Am acumulat o mini colecție din seria Polirom Top 10+ pentru că au publicat un număr mare de titluri importante la prețuri de nerefuzat. Mi-am dorit demult timp să îmi cumpăr Cititorul de Bernhard Schlink,  o poveste a unei iubiri neobișnuite dintre un adolescent și o femeie cu douăzeci de ani mai mult decât el. Povestea lor se continuă mai târziu, când tânărul este student iar femeia este aspru judecată pentru faptele comise pe când era supraveghetoare într-un lagăr SS din apropierea Cracoviei. Romanul a avut parte și de o ecranizare de succes avându-i în rolurile principale pe Ralph Fiennes și Kate Winslet. Filmul a fost nominalizat la 5 premii Oscar și a câștigat un Glob de Aur.

Iubirile croitoresei – Maria Duenas

Iubirile croitoresei de Maria Duenas se anunță o poveste interesantă a cărei acțiune se desfășoară înaintea revoluției franchiste când o tânără croitoreasă Sira Quiroga fuge din Madrid pentru a fi alături de un bărbat necunoscut. Se stabileste împreună cu acesta în Tanger unde viața ei va lua o întorsătură neașteptată. Un roman plin de frangente din viața luxuriantă, de conspirații politice și de ce nu, de intrigi amoroase.  Auzisem multe desp această carte, mă „lovisem” adesea de ea prin rafturile librăriei așa că am considerat că este momentul oportun să îi găsesc o nouă casă printre rafturile mele.

Cea care alină de Anna Gavalda este cea de-a treia carte din seria Polirom Top 10+

Cea care alina – Anna Galvada

achiziționată recent și relatează viața lui Charles Balanda, un arhitect parizian în vărstă de patruzeci și șapte de ani ce își rememorează trecutul după moartea unei prietene dragi ce i-a marcat întreaga tinerețe. Este o poveste despre redescoperirea de sine, redescoperirea de mici bucurii ale vieții dar și a unei noi iubiri în timp ce acesta încearcă să afle cât mai multe despre moartea lui Anouk. Anna Gavalda a devenit o senzație în rândul scriitorilor iar povestea pariziana a lui Charles a ajuns rapid un bestseller.

 

Următoarele 3 cărți sunt o consecintă a viziei magazinul Ex Libris. Nu știu dacă ați intrat vreodată dar jur că îți vine să pleci cu un braț întreg de cărți. Au o selecție uriașă de cărți, multe din ele în engleză dar cele mai scumpe ajung la exorbitanta sumă de…20 lei. Merită. De la beletristică la literatura de specialitate sau tot felul de cărți pentru hobby-uri, acolo sigur găsești ceva.

The other me de Saskia Sarginson intră în categoria mea preferată de cărți: ficțiune istorică. The other me se desfășoară între anii 1930

The other me – Saskia Sarginson

și 1990 în Anglia, în timp ce Saskia Sarginson analizează dacă identitatea noastră este legată de locul din care am venit și dacă este posibil ca uneori istoria să nu aibă dreptate. 1986, Londra – Klaudia este pe punctul de a începe liceul. Ea este jenată de tatăl ei german, îngrijitorul liceului, însă aceasta nu știe și care a fost rolul lui în timpul războiului. În 1995, Leeds, Eliza este o tânără îndrăgostită. Dar Eliza trăiește o minciună, fugind de un trecut de care îi este rușine. Dar când mama ei moare și ea este rechemată acasă, Eliza nu mai poate fugi de trecut ci trebuie să îl înfrunte. Când Eliza învață un secret de familie îngropat îndelung, se va schimba complet modul în care își vede trecutul și viitorul.        Explorând identitatea, memoria și istoria, Saskia Sarginson arată cu abilitate că oamenii pe care credem că îi știm cei mai bine, sunt cei care uneori ne surprind cel mai mult.

Empire of the Stars de Arthur I Miller este povestea dramatică a dezbaterii intelectuale

Empire of the Stars – Arthur I Miller

și a implicațiilor ei pentru știința secolului al XX-lea. Arthur I. Miller urmărește ideea de găuri negre de la noțiunile timpurii de “stele întunecate” la concepțiile moderne de găuri negre, spumă cuantică și universuri pentru copii. În acest proces, el urmează ascensiunea a două mari teorii – relativitatea și mecanica cuantică – care se izbescputernic de găurile negre. Cartea oferă o fereastră unică în căutarea remarcabilă a înțelegerii modului în care se nasc stelele, a modului în care trăiesc și, în cele mai multe cazuri, pentru că soarta lor este în cele din urmă a noastră, modul în care acestea mor.

 

 

White Truffles in the Winter – N.M.Kelby

White Truffles in the Winter de N. M. Kelby își imaginează lumea remarcabilului bucătar francez Auguste Escoffier (1846-1935), care a schimbat modul în care mâncăm prin restaurantele sale legendare la Savoy și Ritz. Un bărbat plin de contradicții, deși imperios, obsedat de mâncare, deși mânca foarte rar, care a fost, de asemenea, sfâșiat între două femei: actrița faimoasă, frumoasă și nepăsătoare Sarah Bernhardt și soția sa, poeta independentă Delphine Daffis. În ultimul an al vieții lui Escoffier, în mijlocul redactării memoriilor sale, s-a întors la Delphine, care cere un fel de mâncare în numele ei, pe măsură celor făcute pentru Bernhardt, regina Victoria și mulți alții. Cum definește complexitatea iubirii pe o singură farfurie? N. Kelby ne aduce senzualitatea alimentelor și a dragostei în mijlocul unei lumi aflate la marginea războiului.

Aici se incheie lista mea de cărți achizionate în ultima perioadă. Daca vreuna din ele ți-a atras atenția mai mult și ți-ai dori o recenzie, dă-mi de știre. Aștept cu nerăbdare să ajung să le citesc să pot să împărtășesc mai departe poveștile. Tu ce ți-ai mai cumpărat în ultima perioadă?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.