Stiu ca nu am mai scris demult. De foarte mult timp. Stiu si ca probabil de asteptat era sa scriu despre carti citite, carti pe care mi le-am cumparat in ultima perioada sau despre ce imi doresc sa mai citesc. Si o sa scriu si despre asta, dar pana atunci mi-am dorit sa vorbesc despre un subiect sensibil, de care multi se feresc sa vorbeasca, un subiect fie bagat sub pres de multi, fie dus in extrema cealalta prin online, unde a devenit o moda. Este vorba de anxietate.

Conform psychologies.ro : “Anxietatea poate fi descrisa ca o stare afectiva vaga, difuza, de neliniste, de apasare, de tensiune, de ingrijorare, de teama nemotivata, fara un obiect precizat sau disproportionata cu factorii obiectivi care o determina. In mod categoric, este datatoare de disconfort psihic. Persoana afectata de anxietate este intr-o continua alerta, avand, in acelasi timp, sentimentul de neputinta, de imposibilitate de prevenire sau apararare.”

Cu anxietatea ma lupt de copil. Si ai putea usor crede ca e vorba de stres, de nelinistea dinaintea unui test, examen sau pur si simplu teama de necunoscut. Da, perfecta dreptate, dar ia stresul acela pe care l-ai simtit tu inainte unui examen important si amplifica-l pana in momentul in care simti ca esti paralizat de teama. Ca nimic nu mai functioneaza cum trebuie, ca in jurul tau totul se prabuseste, in timp ce tu te chinui din rasputeri sa arati ca totul este in regula.

Am descoperit, acum cativa ani, clipul unei youtuberite in care incerca sa infatiseze cum se simte anxietatea si tin minte perfect momentul in care am ramas inmarmurita in fata ecranului, nevenindu-mi sa cred cat de perfect descria ceva ce eu credeam ca e o stare de stres normala. Dar nu, nu e  nimic normal in asta, dar nici nu il mai vad ca pe un subiect tabu, ci sa vorbesc despre asta ca poate asa, o alta persoana va citi asta si va sti ca nu e singura.

Anxietatea a insemnat pentru mine ocazii pierdute din teama de esec, posibile prietenii ratate din teama de a nu fi perceputa altfel sau intr-un mod gresit, uneori chiar si oportunitati. Dar in timp am invatat sa intocmesc tot felul de mecanisme prin care sa pot manageria starea asta de alerta. Americanii au o expresie pentru starea in care intra organismul in situatii de criza: Flight or Fight. Fie fugi, fie lupti. Eu am invatat sa lupt. Cum? Cu pasi mici. Uite asa:

  • Imi place sa fiu organizata. Uneori excesiv de organizata (da, controlul e tot o urmare a anxietatii, daaaar hai sa il folosim corect). Din ideea de a nu fi pusa in ipostaze necunoscute, care imi vor da un disconfort urias, tind sa ma pregatesc intens. Sa ma documentez, sa stiu cat mai multe si cat mai pregatita. Da asta inseamna ca nu sunt un om spontan. Eh si ce. Lasa ca si omul organizat e foarte util la casa omului :D.
  • Citesc. Dragostea mea pentru carti a venit ca urmare a unei necesitati. Imi place sa ma scufund intr-o poveste buna, sa uit de tot ce se intampla in jur. Si recunosc ca daca o carte ma prinde, sunt atat de implicata in tot ce se intampla in actiunea cartii, ca pot devora o carte intr-o noapte, desi poate imi propusesem sa dorm.
  • Ma bucur de lucruri marunte. O iesire la aer (doamne, cat de dor imi e sa ies linistita in parc…dar si sa fie voie, momentan iesirea afara imi provoaca o anxietate la limita unui atac de panica), sa ies la un pahar de vin/bere cu oameni dragi, sa stau o ora la telefon cu Siameza (mai ales sa petrec o saptamana-doua la ea in vizita).
  • Sa invat sa ma accept asa cum sunt. Asta a fost cel mai greu. Sunt o perfectionista si imi accept cu greu defectele, dar am inceput usor usor sa gasesc si partile bune in defecte si am vazut progrese semnificative. E greu, dar nu imposibil. Asa cum un terapeut mi-a spus: You are a professional “stresser”. Chiar si stresul stiu sa il duc la un nivel profesionist :)).

Traim vremuri in care si starile normale de stres sunt intinse la maxim. Va puteti imagina ce inseamna o situatie de criza pentru un om care deja sufera de anxietate? Va atasez mai jos clipul de care va povesteam si sper sa fie mai clar decat ce am incercat eu sa va spun asa, in cateva randuri.

Pentru anxietate nu exista leac, nu te poti trata si sa scapi definitiv. O poti tine in frau, cu terapie, in unele cazuri medicamentatie, sau orice mijloc de stress management simti ca te poate ajuta. Anxietatea e acel mic demon care cohabiteaza pe umarul tau si, din cand in cand, in cele mai proaste momente ale zilei, se trezeste sa iti induca ganduri si sentimente care te nelinistesc. Dar usor-usor vom invata si sa il facem sa stea cuminte intr-un colt, sa nu mai vorbeasca neintrebat 🙂

Mi-as dori de asemenea sa imi recomandati poate si niste carti pe tema asta (si va rog, nu motivationale. sunt un om care functioneaza puternic pe rational, pe logica si fapte concrete). Si in perioada asta nefasta o sa incerc pe tot posibilul sa va mai povestesc de carti simpatice, sa va aduc in atentie lucruri frumoase ca sa ne luam gandul macar cateva minute de la lumea de afara.

Sper ca sunteti bine in perioada asta si va doresc doar sa fiti puternici. Sa gasiti puterea in slabiciunea asta cumplita, sa o transformam intr-o arma.

 

2 thoughts on “Cum am ajuns sa ma impac cu anxietatea”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.