Emily’Stories a fost creat din dorința de a avea un colț în care poveștile literare să își găsească locul într-un mod mult mai cald și mult mai personal față de clasicele recenzii de carte.

Cât despre mine…Viața mea de „blogger” a început în 2008 prin lansarea ForeverFolk unde am început să scriu despre muzica folk, teatru și alte evenimente culturale, dar mereu am dorit libertatea de a scrie mai mult despre cărți. Cărțile ar putea intra ușor în categoria viciu. Ador să cumpăr cărți neluând niciodată în calcul faptul că biblioteca mea tinde să se prabușească sub greutatea cărților, folosesc Goodreads aproape la fel de des pe cât accesez Facebook-ul și aș putea să îți vorbesc despre o carte ore în șir.

http-%2f%2fmashable-com%2fwp-content%2fgallery%2fbook-lovers%2fmatilda-reading

Cititul este oaza mea departe de haosul cotidian. O carte bună mă face pentru câteva ore să trăiesc în lumea ei, să mă atașez de personaje și să simt acțiunea cu intensitate și asta mi-aș dori ca fiecare să simtă la un moment dat.

Așadar, bine ați venit în lumea mea, pregătiți contul de Goodreads, o cafea fierbinte sau un ceai aromat și haideți să vorbim despre cărți.